3 octombrie 2009, 01:21

“Clara Sheller” şi “În mintea Ericăi”, serialele din SEARA FETELOR!

Petrece o seară a fetelor, urmărind cele două premiere “Clara Sheller” şi “În mintea Ericăi” pe Hallmark Channel! Două seriale nou-nouţe, cu subiecte îndrăzneţe, asemenea eroinelor, ce se adresează unui public tânăr, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, din mediul urban.

La ce visează Clara Sheller şi Erica Strange? La 30 de ani, tinere, frumoase, inteligente, vor găsi oare ceea ce au aşteptat o viaţă – soţul perfect, poate şi doi copii? Află poveştile celor două fete în fiecare duminică, din 27 septembrie.

Problemele abordate în cele 6 episoade din Clara Sheller (sezonul I), respectiv în cele 13 episoade din “În mintea Ericăi” (sezonul I) sunt probleme de actualitate, în dragoste sau în viaţa de zi cu zi, care ne pot pune în pericol fericirea. Decizii care, odată luate, ne-au marcat definitiv existenţa şi numai un psihoterapeut ne-ar mai putea schimba emoţiile trezite de acele experienţe (cazul Erica). Sau poate, căutând dragostea vieţii noastre în sute de persoane, nu observăm că persoana de sub nasul nostru este de fapt adevărata fericire (cazul Clara).Frank_Galvin_Julianne_Giacomelli_Erica_Strange_and_Brent

ÎN MINTEA ERICĂI (BEING ERICA)
În fiecare duminică, de la 20.00

“O ştii pe fata aceea care obţine mereu tot ce-şi doreşte? O slujbă grozavă, un bărbat minunat, o viaţă perfectă? Eu nu sunt fata aceea.” Erica Strange

Viaţa nu-i aduce nimic concret Ericăi Strange. La 32 de ani se pare că toate planurile ei din adolescenţă au dat greş – dragostea vieţii ei n-a mai apărut, cariera perfectă nu s-a întâmplat şi cei doi copii frumoşi par la fel de departe acum, pe cât erau şi atunci. În opinia ei, doar trecutul e devină. Şi, colac peste pupăză, ajunge în spital după o serie de incidente…

Dar norocul îi surâde şi totul e pe cale să se schimbe când îl întâlneşte pe misteriosul doctor Tom, un terapeut care pare să ştie multe despre ea. O provoacă să-şi schimbe viaţa, iar Erica apucă această şansă cu ambele mâini – şi uite aşa călătoreşte în timp pentru a-şi confrunta problemele din trecut.

Adolescentă din nou, dar cu mintea unui adult, are acum ocazia să îndrepte greşelile din trecut şi să-şi schimbe cursul propriei sale istorii…

CLARA SHELLERCLARA SHELLER, sezonul I
În fiecare duminică, de la 19.00

Clara Sheller are aproape 30 de ani şi lucrează ca jurnalist la Paris, pentru o revistă de femei, numită “L’Hebdo”. Ca orice altă fată căreia i s-au spus prea multe basme cu Făt-Frumos, este convinsă că poate transforma viaţa ei modernă, plină de evenimente, într-o poveste cu zâne.

Împreună cu cel mai bun prieten al său, JP, împart nu doar apartamentul, ci şi alte lucruri: aceleşi plăceri şi necazuri, dar, mai mult decât orice, aceeaşi determinare de a-şi găsi sufletul pereche. Clara se îndrăgosteşte, la fel şi JP, uneori chiar în aceeaşi perioadă, uneori unul de celălalt, alteori… de aceeaşi persoană.

Mai multe detalii: http://claraanderica.ro.hallmarkchannel.tv/


Tags: , , ,

1 Comentariu

31 august 2009, 22:39

Michael, Elvis, Lincoln si Iisus traiesc


Tags: , , , , ,

1 Comentariu

2 august 2009, 12:56

Sursa Youtube.com by Picicu

Oare sa ne asteptam intr-un viitor ca o televiziune sa respecte sursa cand ea nu da sursa cand fura de la alt post tv local?

YouTube Preview Image


Tags: , ,

Fara Comentarii

14 iulie 2009, 03:01

Un alt interviu

Maine la ora 13:00 voi fi la un interviu la cei de la SanatateaTV.ro pentru un post de Web Developer. Sunt sceptic sincer sa fiu ca ar merge pentru mult timp o astfel de afacere insa meita incercat :)


Tags: , ,

1 Comentariu

21 iunie 2009, 03:23

Online vs Offline

Criza financiara se simte din ce in ce mai mult in buzunarele companiilor, cea mai mare greseala pe care o poate face o companie este accea de a inchide bugetul de publicitate. Mai jos un film care va arata unde ar trebui sa investiti.


Tags: , , ,

Fara Comentarii

6 octombrie 2008, 23:58

Bomba la NeoGen

NeoGen arunca in aer internetul. Pana acum ceva timp putea sa jur ca este asa doar la figurat :) , acum pot jura ca este asa si la propriu :) )


Tags: , , ,

Fara Comentarii

15 septembrie 2008, 11:32

Badea mai prost decat permite legea

Mei badea nu te-ai saturat sa faci misho de toata lumea ?

Domnul Badea a inceput sa o dea din ridicol in penibim in fiecare emisiune a lui, si pentru ce oare ? Pentru a se crede interesant si pentru a “minti poporul cu televizorul” .


Tags: , ,

2 Comentarii

5 septembrie 2008, 03:06

Mircea Badea blogger TV

Mam uitat astazi intamplator la “ciumpalacul” ala de Mircea Badea, spunea ca este cool sa ai “jucaria” mica :) ….

Hmm, interesat sa vad ce tampenii mai debiteaza mam uitat cu atentie …

Dupa ce am vazut toata emisiunea mam grabit sa trag o concluzie … in acest timp ma gandeam ce articole interesante sa mai scriu pe blog …. si mi-a dat prin cap un titlu mare “MIRCEA BADEA BLOGGER TV” .. dc spun asta ? Pai este simplu, Mircea badea face acelasi lucru de il fac si eu, relatez ce este nou si intamplari din viata mea personala …

Oare dc nu incearca Mircea sa isi faca un blog ?

Cu “ciumpalacia” lui cred ca ar prinde, nu ?


Tags: , , ,

1 Comentariu




© 2008 - 2012 TazMan.ro