tazman`s blog

Timpul meu devine din ce in ce mai limitat insa nu pot rezista atunci cand vad un joc bun. Acum cateva zile am descoperit Crysis Warhead , jocul si gameplay-ul lui sunt printre cele mai bune intalnite de mine. Design-ul caracterelor ridica mult calitatea jocului, acestea sunt foarte bine facute si demonstreaza ca oamenii astia care a lucrat la el chiar si-au dat interesul. Mai apar mici bug-uri care dupa 2 – 3 ore de joc te pot da afara din el.

P.S. am incercat sa joc codat, nu va recomand … daca joci codat nu se salveaza

Ora 4 dimineata. Locatia? Necunoscuta. Noaptea pare mai neagra ca niciodata. Privesc in jur si nu vad altceva decat intuneric. Un intuneric ce ma apasa mult mai greu decat in alte nopti, incercand sa se strecoare inauntru. Frigul aspru imi sfasie nemilos carnea, asteptand parca sa ii cer indurare. Ceata e din ce in ce mai deasa. O simt cum se cuibareste in plamani si apoi iese repede doar pentru a reveni mai puternic. Ii simt mirosul, gustul, chiar si atingerea de gheata. Bezna din jur e orbitoare. Respir intunericul si il las sa isi faca loc prin vene, amestecandu-se cu sangele. Privesc in zare dar nu se vede nici macar o luminita stinsa, aducatoare de speranta. Nici un suflet prin apropiere. Doar al meu, ratacind pe un drum anevoios si nesigur, in cautarea a ceva inca nestiut. In urma au ramas locuri necunoscute, destine nescrise si un suflet ingemanat, rapus de aripa singuratatii la fel ca al meu. Amintirile noptii trecute pun stapanire pe mintea mea, mai vii decat propria-mi fiinta. Sarutari fierbinti, atingeri sfioase, imbratisari tandre, priviri patimase… Ploaia ce a aparut ca din senin ma trezeste la cruda realitate. Acelasi intuneric in jur, acelasi gol in suflet, acelasi drum care imi insoteste pasii… Incotro ma indrept? Nimeni nu poate sti. Cat am mers? Poate prea mult. Inca ii simt respiratia fierbinte pe gat, inca ii simt buzele lipite de ale mele. Inca imi rasuna in urechi bataile inimii Ei… Si, din nou, liniste. O liniste asurzitoare, care imi apasa timpanele… Aceeasi bezna ce ma acopera cu voalul pustietatii ei. Ce caut eu aici? Unde voi ajunge? De ce am plecat? Inca nu stiu… Amintirile dor in continuare. Soapte stinse, rugaciuni nerostite… Si acea privire in care m-am pierdut de prea putine ori… Dar eu sunt tot pe drum, tot in intuneric. Si tot singur. Cum de am trecut atat de repede dintr-un vis intr-un cosmar? Lacrimile ce i-au intunecat privirea la despartire dor tot mai rau. Inca imi sfasie sufletul, lasand cate o bucata in urma… Deodata ma opresc. Iar timpul se opreste odata cu mine. Acum stiu ce caut, incotro ma indrept si ce imi lipseste. Nu drumul pe care l-am ales e gresit, ci directia. Tot ce am nevoie pentru a-mi intregi sufletul, se afla in urma mea. Trecutul meu, prezentul si viitorul. Visurile mele, sperantele, fanteziile. Viata mea cu tot ce se ascunde dincolo de ea. Sufletul ce nu ma va mai lasa sa ratacesc singur in intuneric, ci ma va insoti si imi va lumina calea… Ma voi intoarce si voi fi pentru ultima oara singur pe drum. Voi cauta, apoi, un nou drum pe care il voi infrunta fara teama. Pentru ca, de aceasta data, nu voi mai fi singur…